Povestea celor care ne-au dat numele - Partea a II-a (Chiriguț - mama)

Primul băițean cu numele „Chiriguț” găsit în evidențele la care am avut acces a fost Chiriguț Toader, mort în anul 1847, la vârsta de 75 de ani. S-a născut în anul 1772, același an de naștere ca și al primului băițean cu numele Dumuța. Am încercat să aflu cât mai multe despre strămoșii noștri. Aici sunt cei pe care am reușit să-i identific pe linie maternă. ...

31 octombrie 2025 · 8 minute · Dumitru Dumuța

Povestea celor care ne-au dat numele

În a doua parte a secolului al XVIII-lea, din rațiuni de evidență fiscală, a fost necesară identificarea membrilor unei familii printr-un nume comun, pe lângă numele de botez al fiecăruia. Nu știu cine a fost primul băițean cu numele „Dumuța” însă din evidențele la care am avut acces, prima persoană din Băița cu acest nume de familie a fost Dumuța Maștei, mort în anul 1842, la vârsta de 70 de ani (născut în anul 1772), și Dumuța Tina, moartă în 1840, la vârsta de 45 de ani (născută în 1795). Am încercat să aflu cât mai multe despre strămoșii noștri. Aici sunt cei pe care am reușit să-i identific pe linie paternă. ...

3 octombrie 2025 · 8 minute · Dumitru Dumuța

Eminescu, Băița de sub Codru și preoții Laurențiu și Emil Bran

În afară de faptul că opera lui Mihai Eminescu a fost studiată de generațiile de elevi ce s-au perindat prin școala din Băița, este puțin cunoscută împrejurarea că primul traducător al unei poezii eminesciene - Laurențiu Bran - a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, preot în Băița de sub Codru. Laurențiu Bran s-a născut în anul 1865 în Tohat și, la fel ca fratele său mai mare, Emil Bran, a absolvit Seminarul Teologic de la Gherla, devenind preot. Prima parohie în care a slujit pentru puțin timp a fost Băița de sub Codru. ...

15 ianuarie 2025 · 2 minute · Dumitru Dumuța

13 Ianuarie 1943

Tata nu a uitat această zi toată viața. Cred că nu a fost an în care să nu ne amintească de calvarul ce a început pentru el în acea zi și care i-a marcat tot restul vieții. Era militar în termen și de două luni se afla pe frontul de răsărit, în compunerea Armatei a II Maghiară. După ce își petrecuse Crăciunul din 1942 în Câmpia Donului, începutul de an 1943 l-a prins la est de Ostrogozshk, la peste 1500 km în linie dreaptă de satul lui. ...

10 ianuarie 2024 · 8 minute · Dumitru Dumuța

Și noi am fost la Alba Iulia

Mâine, 29 noiembrie se vor împlini 105 ani de la ziua plecării spre Alba Iulia a „Trenului Unirii”. Pornit din Satu Mare, trenul avea în componență vagoane separate pentru: Sătmar, Țara Oașului, Marmația, Sălaj, Solnoc-Dăbâca, Bistrița, ș.a.m.d. ...

28 noiembrie 2023 · 3 minute · Dumitru Dumuța

Război și clopote

Astăzi de Soborul Sfinților Mihai și Gavril, hramul Bisericii noastre, am dorit să readuc în atenție acest eveniment plin de tristețe din viața Bisericii și a satului, într-un moment când minți tulburate și forțe ale răului ar dori să prefacem iar clopotele în tunuri. Se împlinesc 100 de ani de la actul final ce punea capăt tragicei povești a clopotelor din Ardeal prefăcute în tunuri. ...

8 noiembrie 2023 · 5 minute · Dumitru Dumuța

Băița de sub Codru acum 250 de ani

Harta de mai jos este prima hartă a satului și face parte din hărțile iozefine de la 1769-1773. ...

18 martie 2023 · 1 minut · Dumitru Dumuța