Așa îi știam noi ce am apucat să-i cunoaștem: Florica, Mărioara, eu, Emica și cred că și Viruca. Leontina poate și-i amintește din poveștile din casă.

Mama de Peste Vale - Domnica Crișan - era de fapt mătușa mamei, sora bunicii după mamă. Când i-am cunoscut pe Moșu Gligor și pe Mama aveau peste 75 de ani. În lipsă la acea vreme de bunici în viață și pentru că erau bătrâni, pentru noi au fost „Moșu și Mama de Peste Vale”.

Bătrânii nu au avut copii, iar după căsătorie tata și mama au locuit pentru scurt timp la ei, se înțelese să îi îngrijească și să moștenească „averea” lor. Deși nu au mai locuit acolo, tata și mama au avut grijă de ei până după moartea moșului în 1962.

Vara, la început Florica, apoi Mărioara, apoi eu și mai târziu cred că și Emica, locuiam la ei și grijeam de „Bumba” – vaca bătrânilor. Nu știu dacă au avut aceeași vacă sau nu, dar știu că numele ei era același „Bumba”. Moșu avea o înjurătură proprie pentru vacă: „Nee!, Bumbă… închinarea babii tale” și probabil nu dorea să schimbe înjurătura, schimba numele vacii cumpărate și o numea tot Bumba, ca pe predecesoarea.

Bătrânii trăiseră singuri toată viața și aveau obiceiurile lor. Amândoi dohăneau (fumau) din pipă. Nu totdeauna avea două pipe și și-o împrumutau reciproc. Nu auzeau bine și ne distram de dialogul dintre ei:

Moșu: ⁠Tu dă-mi thipa (pipa)
Mama: ⁠Ce-ai zâsu?
Moșu: ⁠Dă-mi thipa.
Mama: Ce felu?
Moșu: ⁠Thipa.
Mama: ⁠Ce-ți trebe?
Moșu: ⁠Thipa, dă-mi thipa.
Mama: ⁠No nu strâga cătă mine că nu-surdă.

(Pe măsură ce dialogul continua vorbeau tot mai tare, de puteau fi auziți din vecini)

Mama era o bună gospodină, dar nu gătea prea des. Mâncarea obișnuită era lapte dulce dimineața, lapte acru seara și clisă în straiță pentru la amiază.

Uneori mama făcea plăcinte (cu brânză sau cu cartofi) și, nu doar pentru că erau rare, dar chiar erau foarte bune. Alteori făcea laște cu brânză. Atunci Mama mie îmi dădea o furculiță cu mănunchi de os care cred că era din argint (probabil provenea de la curtea baronului). Era singura furculiță din casă. Moșu nu mânca decât cu lingura și cu degetele. Când venea la noi și mama îi punea furculiță, o împingea spunând că el nu se satură decât dacă mănâncă cu degetele.

Aveau o ogradă mare, cu nuci și meri. Iarna Moșu venea cu guba lui la care avea jeburi (buzunare) și în ele nuci mere și cârnați.

Moșu tăia un porc, nu prea mare, carnea o toca cu securea iar cârnații îi umplea print-un corn de vițel (am asistat odată la această operațiune). Cârnații îi ținea în fum în podul casei. Ei nu prea îi mâncau și iarna ni-i aducea nouă. Erau negri de fum, uscați, subțiri și se rupeau ca vreascurile, dar pentru noi erau gustoși.

În două peteici (plase confecționate de Mama din fire toarse din cânepă) ne aducea câte un hârb (oală de lut cu două torți) de lapte dulce și unul de lapte prins (iaurt). Moșu își lega peste opinci niște cârpe să nu alunece.

⁠Așe, că nu poți trimite pruncii aiștia după niște lapte și trebe să viu io cum poci până la voi.

De fiecare dată ne adresa acest reproș. Nu-mi amintesc să fi venit și Mama cândva.

Moșu nu avea niciodată bani. Venea la noi să-i spună tatii să-i plătească impozitele și să meargă până la „ceea” (cooperativă - magazinul din acele vremuri), nume pe care bătrânul nu a învățat să-l rostească. Nu cumpăra decât petrol pentru lampă și chibrite. Păstra în tămaie (o încăpere din scândură amenajată la capătul tărnațului/prispei) toate cutiile de chibrite goale cu care ne jucam noi. Ni se păreau și chiar cred că erau frumoase acele cutii de chibrite, cu diverse imagini, cu tricolorul, etc.

Moșu s-a născut în 13 februarie 1882. Este cunoscută doar mama sa, Sofia. De aceea, în sat i se spunea: Gligoru Șofichi. A murit în 15 mai 1962 la vârsta de 80 de ani.

Mama era mai în vârstă cu 4 ani. S-a născut pe 18 septembrie 1878, fiică a lui Marchiș Nuț și Marchiș Floarea, fiind soră cu bunica după mamă. A murit la vârsta de 86 de ani, pe 17 decembrie 1964, fără să știe că peste exact 25 de ani va începe o „Nouă Revoluție Română”.

Nu avem poze cu ei și nici nu știu locul în care sunt înmormântați.

Doi ani din copilărie mi-am petrecut verile împreună cu ei și cu Bumba. Foarte des îmi amitesc de ei, iar Măriuca (soția) se și enervează că îl tot pomenesc pe Moșu Gligor.

Astăzi mi-am adus aminte de ei și vă împărtășesc aceste amintiri, pentru că îmi sunt dragi și pentru că se împlinesc 79 de ani de la moartea Mamei de Peste Vale.